Ziua Eroilor 2026: Programul ceremoniilor militare și religioase organizate în București și în țară pe 21 mai

Ziua Eroilor 2026: Programul ceremoniilor militare și religioase organizate în București și în țară pe 21 mai

Ziua Eroilor 2026: Programul ceremoniilor militare și religioase organizate în București și în țară pe 21 mai

Data publicării:
Evenimente de Ziua Eroilor. Inquam Photos Ovidiu Micsik
Evenimente de Ziua Eroilor. Inquam Photos Ovidiu Micsik
Din articol
Ziua Eroilor 2026 Evenimente de Ziua Eroilor în București Ziua Eroilor în Patriarhia Română

Ceremonii militare, slujbe de pomenire și momente de reculegere vor marca, pe 21 mai 2026, Ziua Eroilor, una dintre cele mai importante sărbători naționale din România. Celebrată odată cu Înălțarea Domnului, data este dedicată memoriei celor care au căzut pe câmpurile de luptă ori și-au dat viața pentru apărarea țării. În București și în întreaga țară vor fi organizate manifestări comemorative menite să păstreze vie amintirea celor care au contribuit la destinul național prin curaj și sacrificiu.

Ziua Eroilor 2026

În semn de recunoștință pentru eroii Patriei care au căzut în Primul Război Mondial, autoritățile statului român au hotărât, prin Decretul-Lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată „cu mare fast religios, școlar, militar și național", în Ziua Înălțării Domnului.

Decizia a fost reconfirmată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea nr. 379 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, s-a stabilit ca Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, să fie celebrată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, de Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiției românești.

Evenimente de Ziua Eroilor în București

Ministerul Apărării Naționale organizează joi, 21 mai, în București și în garnizoanele din țară, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, sărbătoare națională a poporului român. În Capitală, activitățile comemorative se vor desfășura începând cu ora 10:00, la Cimitirul Israelit „Filantropia".

În Capitală, manifestările dedicate Zilei Eroilor vor continua de la ora 12:00 la mai multe monumente și cimitire militare:

  • la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I;
  • la Monumentul Eroilor căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, din Parcul Tineretului:
  • la Monumentul Eroilor Patriei, din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I";
  • la Cimitirul Militar Ghencea și Cimitirul Eroilor Revoluției.

În cadrul ceremoniei de la Mormântul Ostașului Necunoscut vor fi rostite solemn numele eroilor români căzuți la datorie pentru țară, iar un detașament al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul" va executa exerciții de tip Drill-Team.

Între orele 21:00 și 21:30, în Piața Tricolorului, din fața Palatului Cercului Militar Național, va avea loc un concert susținut de reprezentanți ai Inspectoratului General al Muzicilor Militare. Activitatea se va încheia cu retragerea cu torțe pe itinerarul Palatul Cercului Militar Național - Bulevardul Eroilor - Palatul Cotroceni - Bulevardul Vasile Milea (sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul").

Totodată, între orele 21:30 și 22:00, la Cimitirul Eroilor Români din Primul Război Mondial, situat pe Bulevardul Ghencea, studenți ai Academiei Tehnice Militare, alături de oficialități din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, precum și de reprezentanți ai Asociației O.N.O.R. - Oameni, Națiune, Onoare, Respect, vor depune flori și vor aprinde candele la mormintele eroilor.

Reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate vor organiza, la rândul lor, acțiuni de cinstire a memoriei eroilor români căzuți și înhumați pe teritoriul altor state, potrivit MAPN

Ziua Eroilor în Patriarhia Română

În ziua Praznicului Înălțării Domnului, Patriarhia Română va celebra și Ziua Eroilor printr-un moment solemn de recunoștință dedicat celor care și-au jertfit viața pentru credința, libertatea și unitatea națională.

Astfel, la ora 12:00, clopotele tuturor bisericilor din cuprinsul Patriarhiei Române vor răsuna în memoria eroilor români.

Biserica ortodoxă română pomenește în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, pe eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român.

Ținând cont că anul acesta (2026) praznicul Înălțării Domnului - Ziua Eroilor coincide cu hramul Catedralei Patriarhale istorice, respectiv sărbătoarea Sfinții Împărați Constantin și Elena, precum și de faptul că lucrările de continuare a pictării interiorului Catedralei Naționale sunt în plină desfășurare, evenimentele dedicate ambelor celebrări vor avea loc exclusiv pe Colina Patriarhiei.

Evenimente de Ziua Eroilor în țară

Autorităţile administraţiei publice locale, în limita prevederilor bugetare aprobate, pot organiza, în ziua de 21 mai 2026, cu sprijinul şi participarea garnizoanelor militare, unităților de învățământ, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani, asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere şi al altor organizaţii neguvernamentale, ceremonii de depunere de coroane şi jerbe de flori, precum și programe proprii de comemorare a eroilor României, în funcție de specificul local, în principal la marile mausolee ale eroilor, precum şi la cimitire, parcele de onoare și monumente de război. Manifestări de comemorare a eroilor, cu caracter neoficial, pot avea loc în toate localităţile din ţară în care sunt cimitire/parcele de onoare sau monumente ale eroilor romani.

Pe plan extern, reprezentanţele diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate organizează acţiuni de cinstire a memoriei eroilor români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state.

Editor : C.S.

  • Etichete:
  • mapn
  • sarbatoare nationala
  • evenimente
  • ceremonii militare
  • ziua eroilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top Citite
1
Explicațiile unui jurat Eurovision din R. Moldova pentru votul acordat Alexandrei. Pavel...
2
Reacția lui Grindeanu după sondajul INSCOP în care PNL depășește PSD în intenția de vot...
3
Grindeanu: I-am spus preşedintelui că într-un final putem să strângem o majoritate în...
4
Kelemen Hunor, după negocierile eșuate de la Cotroceni: Cei care au dat jos Guvernul...
5
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian...