„Prietenie de o mie de ani”: Peter Magyar relansează relațiile cu Polonia. Varșovia și Budapesta își vor apăra interesele la Bruxelles

Premierul ungar Péter Magyar a declarat că țara sa respectă „prietenia polono-ungară veche de o mie de ani”, în contextul în care liderul recent ales a încercat să relanseze relațiile dintre cele două țări după ani de tensiuni sub mandatul predecesorului său. Magyar, care s-a întâlnit miercuri cu omologul său polonez, Donald Tusk, în capitala Poloniei, a spus că nu este „o coincidență” faptul că Polonia a fost destinația primei sale vizite în străinătate în calitate de șef al guvernului de la Budapesta, în cea de-a doua zi a vizitei sale de trei zile în Polonia, relatează TVPWorld. Varșovia și Budapesta îşi vor apăra de acum înainte împreună interesele comune la Bruxelles, lucru posibil odată cu înlăturarea de la putere a fostului premier ungar Viktor Orban, a declarat miercuri premierul polonez Donald Tusk.
Magyar a adăugat că mizează pe o cooperare „prietenească și, atunci când este necesar, critică” cu Ungaria.
Cei doi lideri au discutat despre securitatea energetică, apărare și relațiile cu UE, care s-au deteriorat sub conducerea fostului prim-ministru ungar Viktor Orbán, care a fost înlăturat de la putere după aproape 16 ani, în urma alegerilor parlamentare din aprilie.
Revitalizarea Grupului de la Vișegrad
Tusk i-a mulțumit lui Magyar pentru angajamentul său de a reînnoi cooperarea în cadrul Grupului de la Vișegrad – o alianță culturală și politică formată din Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia.
„Am așteptat acest moment de foarte mulți ani, să stau la aceeași masă cu un maghiar, un slovac și un ceh și să discutăm despre ce putem face împreună pentru națiunile noastre”, a spus premierul polonez.
Magyar și Tusk au discutat, de asemenea, despre sprijinul acordat Ucrainei în apărarea sa împotriva Rusiei, liderul ungar afirmând că Ucraina are dreptul să-și protejeze integritatea teritorială cu toate mijloacele posibile și că războiul ar trebui să se încheie cât mai curând posibil, cu o pace durabilă garantată.
Cei doi și-au reiterat, de asemenea, sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE, Tusk afirmând că el și Magyar vor respecta „toate regulile care s-au aplicat și Poloniei” atunci când a aderat la bloc.
Magyar a spus că speră ca problema minorității maghiare din Ucraina să poată fi, de asemenea, rezolvată, adăugând că dorește să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în vestul Ucrainei în luna iunie.
De ani de zile, Budapesta acuză Kievul că restricționează drepturile culturale și lingvistice ale celor aproximativ 150.000 de etnici maghiari care trăiesc în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei – acuzații negate de Kiev.
Restabilirea relațiilor dintre Varșovia și Budapesta
Deși politicile eurosceptice ale populistului Orbán l-au transformat într-un aliat apropiat al fostului guvern polonez, condus de partidul de dreapta Lege și Justiție (PiS), această relație a devenit tensionată din cauza antagonismului său continuu față de Kiev și a atitudinii prietenoase față de Moscova, în urma invaziei rusești pe scară largă a Ucrainei din 2022.
Disensiunile diplomatice dintre Varșovia și Budapesta s-au adâncit și mai mult sub actualul guvern polonez, condus de centristul Tusk, după ce Ungaria a acordat protecție internațională unui fost ministru al justiției din PiS căutat în Polonia sub suspiciunea de a fi comis peste douăzeci de infracțiuni.
„Vom colabora pentru a ne asigura că astfel de situații nu se vor mai repeta niciodată”, a declarat Tusk după întâlnirea sa cu Magyar de miercuri.
Magyar – care și-a condus campania electorală promițând că va apropia Ungaria, stat membru al UE, de restul blocului – a promis în februarie că un guvern condus de el va „reconstrui relațiile politice, economice și culturale dintre Ungaria și Polonia.”
"Prin activitatea noastră din fiecare zi vom demonstra că Ungaria şi Polonia acţionează împreună (...), vor colabora la Bruxelles asupra chestiunilor geopolitice şi pentru a apăra diferitele interese ale noastre comune, întrucât practic avem numai interese comune", a spus Donald Tusk la o conferinţă de presă comună cu Peter Magyar.
Magyar dorește deblocarea fondurilor europene pe care Comisia Europeană le-a înghețat
În relaţiile dintre Budapesta şi Bruxelles noul şef al guvernului ungar doreşte sprijinul omologului său polonez pentru a încerca deblocarea fondurilor europene pe care Comisia Europeană le-a îngheţat Ungariei pentru încălcarea "statului de drept" de către Orban, mai ales că actualul comisar european pentru buget, Piotr Serafin, a fost şeful de cabinet al lui Tusk când acesta era preşedinte al Consiliului European (2014-2019).
O delegaţie a Comisiei Europene este aşteptată la Budapesta săptămâna aceasta, iar Peter Magyar se va deplasa săptămâna viitoare la Bruxelles şi speră să ajungă la un acord cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Pe lângă întâlnirea cu Donald Tusk, noul premier ungar s-a întâlnit la Varşovia şi cu preşedintele naţionalist polonez Karol Nawrocki, care l-a susţinut în campania electorală ungară pe Viktor Orban.
Peter Magyar urmează să viziteze de asemenea oraşul Gdansk, unde se va întâlni cu Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea care a declanşat în anul 1980 la şantierul naval de acolo o grevă transformată în revoltă anticomunistă.
Editor : M.C
- Etichete:
- ungaria
- uniunea europeana
- polonia
- viktor orban
- donald tusk
- grupul de la visegrad
- peter magyar
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News